Hidrogenul clorurat este un acid monoprotic, adică poate disocia o singură dată în apă prin cedarea unui proton. În soluția apoasă de acid clorhidric, ionul H+ reacționează cu apa pentru a forma ionul hidroniu, H3O+:[15][16]

HCl + H2O → H3O+ + Cl−

Celălalt ion care se formează este anionul clorură, Cl−. Acidul clorhidric poate fi folosit pentru a prepara sărurile sale numite „cloruri” (de exemplu, clorura de sodiu). Este un acid puternic, disociind complet în apă.[15][16]

Acizii monoprotici prezintă o singură constantă de disociere, Ka, ce indică gradul de disociere în apă. Pentru un acid tare cum este acidul clorhidric, valoarea acesteia este mare, existând încercări teoretice de a-i determina valoarea exactă. Când se adaugă cloruri (de exemplu: NaCl) în soluții apoase de acid clorhidric, acestea nu au practic niciun efect asupra pH-ului, deci clorura este o bază conjugată slabă și acidul clorhidric este complet disociat în apă. Astfel, soluțiile apoase de tărie medie de HCl au molaritatea egală cu cea a protonului.[15][16]

Dintre cei 6 acizi minerali comuni, acidul clorhidric este acidul monoprotic care participă cel mai puțin la reacțiile redox. Este unul dintre cei mai ușor manevrabili acizi tari, deoarece conține ionul Cl- care nu este toxic. Soluțiile de tărie medie sunt destul de stabile la păstrare, menținându-și proprietățile timp îndelungat. În plus, el este un bun agent de acidulare și este des utilizat pentru titrarea bazelor. Acidul clorhidric azeotrop de concentrație 20% poate fi utilizat ca etalon primar în cadrul analizei cantitative, deși concentrația sa depinde de presiunea atmosferică din timpul preparării.[17]

Acidul clorhidric este adesea folosit pentru prepararea probelor în analiza chimică. În soluții concentrate, el dizolvă unele metale cu formare de cloruri metalice și hidrogen gazos, reacționând și cu anumiți compuși bazici cum ar fi CaCO3 sau CuO, formând cloruri dizolvate ce pot fi ulterior analizate.[15][16]